miercuri, 4 ianuarie 2012

INFIINŢAREA ŞI MISIUNEA NOII ASOCIAŢII „Dorna Tismana”

Străduindu-ne la înfiinţarea Revistei „Sămănătorul”, în luna iunie 2011, de a recupera din podurile caselor vechi ale Tismanei, STATUTELE SOCIETAŢEI „Dorna Tismana” , despre care nu se mai ştia nimic decât foarte vag că a existat, şi citind statutul acesteia, a apărut necesitatea de a se înfiinţa în mod firesc o nouă asociaţie cu un statut la nivelurile europene de astăzi, numită Asociaţia „Dorna Tismana” care va continua - şi dezvolta totodată - liniile strategice ale SOCIETAŢEI „ Dorna Tismana”, printr-o nouă strategie adaptată la nevoile şi oportunităţile de dezvoltare ale unei Românii integrate în familia europeană, în scopul rezolvării problemelor actuale ale oraşului Tismana şi a întregii regiuni de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, împreună cu alte ONG-uri partenere din ţară şi din Europa, noi fiind în acelaşi timp cetăţeni ai României şi ai Uniunii Europene. Asociaţia „Dorna Tismana” va activa in proiectele regionale sub denumirea Asociaţia „Dorna Tismana”

Pe lângă parteneriatele de asociere, Dorna Tismana va continua şi tradiţia de a implica, după modelul vechi, oameni bine pregătiţi in domenii cheie, influenţi si cu putere economică şi politică in scopul dezvoltării echilibrate a întregii regiuni.

Prin urmare, Dorna Tismana va avea porţile deschise tuturor factorilor interesaţi, instituţii publice, ONG, instituţii private de a se alătura scopului acestei structuri pentru o dezvoltare de viitor.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prezentare Asociația “Dorna Tismana” A.D.T. Web

Emisiune AccesTV „Noua ne pasă de tineri”

„Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU

Publicația de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. -


„Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU


Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila lansează Publicația de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU realizat in cadrul proiectului de tineret - A.C.T.I.V.E. - “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială”, acesta este accesibil gratuit in format electronic pe blogul oficial http://active2020.blogspot.ro/;


Ø Publicația de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU după cum se înțelege si din denumire, acesta are rolul de a îndruma, si ghida tinerii si ONG-urile de tineret in nevoile individuale oferind o diversitate de resurse informaționale de tineret, voluntariat si culturale.


Ø Publicația de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU oferă informații de baza, sfaturi, contacte, adrese directe si legături online direct , pentru a obține informații complete de tineret, voluntariat si culturale..


Prin intermediul Publicației de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila încearcă sa vina in sprijinul tinerilor in general cu o soluție aproape completa vizavi de nevoile si oportunitățile tinerilor, ONG-urilor de tineret si instituțiilor responsabile in mod direct in lucrul cu tinerii.


Publicația de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU este realizat in cadrul proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” implementat de către Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila si cofinanțat de către Ministerul Tineretului si Sportului.


Partenerii ONG din cadrul proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” sunt următorii: - Asociația "Semănătorul Tismana";- . Asociația Libera Inițiativa si Antreprenoriat Tismana ; - . Asociația DORNA Tismana;


Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU oferă următoarele informații utile si practice Tinerilor / elevilor / studenților in general (toți tinerii cu vârsta cuprinsa intre 14-35 ani din județul Gorj in general, si tinerii din orașele Tismana si Țicleni); după cum urmează:


SECTIUNE VOLUNTARIAT SEV

Oportunitati pentru tineri de a realiza un stagiu in cadrul proiectelor S.E.V. – E.V.S. :

TITLU ARTICOLE – Serviciul European de Voluntariat - S.E.V.:

ü Oportunitati de dezvoltare personala prin intermediul S.E.V.

ü Editorial – Bune practici S.E.V. (afirmări scrise ale tinerilor care au participat in cadrul unor acțiuni si proiecte de voluntariat si stagii prin intermediul S.E.V.

ü Exemple acțiuni / Bune practici SEV (activitati de tineret derulate prin intermediul unor de voluntariat si stagii prin intermediul S.E.V.


In măsura in care informațiile in format electronic online prin intermediul rețelei internet sunt din ce in ce mai greu de identificat, sortat si diseminat Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila oferă o soluție sub forma unui CATALIZATOR de informații practice si utile tematice de voluntariat si S.E.V compresate intr-un singur loc prin intermediul Ghidului informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU, ghid realizat in varianta format tipărit si varianta format electronic INTERACTIV ONLINE (cu link-uri active si directe către informații utile si practice tematice de voluntariat si S.E.V).


In concluzie UTILITATEA Publicației de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU se remarca prin accesul direct la informații utile diversificate si practice tematice de voluntariat si S.E.V disponibile si accesibile intr-un singur loc si compilate in mai multe tipuri de produse informative tematice de voluntariat si S.E.V, ghid format electronic interactiv, format tipărit, si alte tipuri de produse informative cum ar fi fise informative tematice de voluntariat si S.E.V, flyere etc. , toate acestea sunt concepute pentru a multiplica in mod direct si indirect informațiile utile si practice tematice de voluntariat si S.E.V in rândul câtor mai mulți tineri beneficiari finali.


PLATFORMA WEB V4YOU / Blog / „Social Media” Pagina Web + Grup discuții oficial tematic de voluntariat si S.E.V


Lista completa cu toate INSTRUMENTELE DE PROMOVARE – INFORMARE - DISTRIBUIRE Internet & “Social Media” DIRECTE din cadrul proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” si a Ghidului informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU este descrisa mai jos:


- Blogul oficial din cadrul proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” si a Ghidului informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU, este accesibil la următorul link:


Situl profesional www.scribd.com/ bibliotecă de documente digitale Scribd

o www.scribd.com/doc/ https://www.scribd.com/document/323537106/Ghidul-v4you-Active-Ardd-2016-Mts#from_embed

Situl profesional www.calameo.com – de Publicare a documentelor Calaméo


Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU promovat in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook:


- Grupul de discuții oficial tematic de voluntariat si S.E.V realizat in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook al proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” si a Ghidului informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU este accesibil la următorul link: https://www.facebook.com/events/224522631284307/



- Pagina Web oficiala tematica de voluntariat si S.E.V realizate in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook a proiectului de tineret A.C.T.I.V.E.- “Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” si a Ghidului informativ de tineret cu resurse de voluntariat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” - V4YOU este accesibila la următorul link: https://www.facebook.com/Asociativitate-Civic%C4%83-a-Tinerilor-prin-Implicare-Voluntara-512966872242448/?skip_nax_wizard=true

Publicația de tineret - Broșura CRICT

Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor realizata in cadrul Proiectului de tineret - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor C.R.I.C.T.


Asociația Regională pentru Dezvoltare Durabilă lansează Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor, acesta este accesibil gratuit in format electronic pe blogul oficial http://crict2020.blogspot.ro/;

Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor a fost conceput sa fie util si practic după cum urmează:


1. Tinerilor in general (toți tinerii cu vârsta cuprinsa intre 14-35 ani din județul Gorj si municipiul Târgu-Jiu)


2. Organizațiilor de tineret in particular (asociații si fundații de tineret si pentru tineret active din județul Gorj)


3. Altor organizații si instituții implicate direct in lucrul cu tinerii (instituții de învățământ, scoli generale, licee, universități, cluburi ale elevilor si studenților, direcții județene pentru tineret, DGASPC, chiar si autorități publice locale)


- Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor are rolul de a îndruma direct tinerii spre pagini web utile lor si ghida în aceiași măsură și ong-urile de tineret oferindu-le o diversitate de resurse informaționale. In plus prin aceasta publicație de tineret - Broșura CRICT, ONG-urilor li se face o promovare eficientă, putând semnala redacției - în perspectiva apariției nr. 2 al publicației de tineret Broșura CRICT – eventualele modificări ale adresei sitului central, schimbări de locație, e-mail-uri, telefoane.


- Prin informațiile de bază pe care le oferă Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor: sfaturi, coordonate fizice, legături online, imagini ghid, cititorul are la îndemână „o tipăritură la purtător” cu informații complete.


Prin intermediul Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor editorul încearcă sa vina in sprijinul tinerilor cu o soluție aproape completa vizavi de nevoile si oportunitățile tineretului, ONG-urilor de tineret si instituțiilor responsabile in mod direct in lucrul cu tinerii.


- Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor este realizat in cadrul proiectului de tineret C.R.I.C.T. implementat de către Asociația Regională pentru Dezvoltare Durabilă si cofinanțat de către Ministerul Tineretului si Sportului.


- Proiectul pentru tineret C.R.I.C.T. este o inițiativă a Asociației Regională pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu organizațiile: Asociația Dorna Tismana, Asociația Liberă Inițiativă și Antreprenoriat Tismana, Asociația “Semănătorul Tismana”


Proiectul de tineret C.R.I.C.T. este conceput a oferi informații prin intermediul direct al produselor tipărite dar și online in timp real. Întregul ansamblu informativ este construit astfel:

- Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor ;

- Blogului oficial al Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor;

- Produse tipărite si anunțuri ONLINE urmărindu-se tematica centrală din publicația de tineret - Broșura CRICT (fise informative tematice de tinere, flyere etc. ).


În acest fel, ansamblul informativ devine un INSTRUMENT practic cu informații utile pe temele interesând tineretul. În această concepție, proiectul în ansamblul său este capabil de a oferi SERVICII de informare tematice tinerilor, ONG-uri de tineret si instituții de stat sau private responsabile in mod direct de educația tinerilor.


- In măsura in care informațiile in format electronic online prin intermediul rețelei internet sunt din ce in ce mai greu de identificat, sortat si diseminat solicitantul oferă o soluție sub forma unui CENTRALIZATOR de informații practice si utile tematic pentru tineret, totul găsindu-se intr-un singur loc: Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor, realizat in variantă tipărită, cât si în varianta de format electronic INTERACTIV ONLINE (cu link-uri active si directe)


- De altfel, Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor fiind destinat unor categorii foarte mobile fizic - și implicit active - de beneficiari: tineri, ONG-uri de tineret si instituții de stat sau private responsabile direct de educația și instruirea tinerilor, prin informații utilă ce se descoperă, se diseminează practic de la cititor la prietenul lui, multiplicând categoriile de beneficiari ai informațiilor utile, diversificate si practice tematice pe care le dă proiectul în sine;


In concluzie, UTILITATEA Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor este dovedită prin accesul direct al beneficiarilor la informații utile, diversificate si practice, asamblate tematic si accesibile intr-un singur loc și paradoxal, în locuri diferite, compilând mai multe tipuri de produse mass-media, publicație de tineret - Broșura CRICT informativa de tineret in format electronic interactiv, în format tipărit, asortat cu tipurile adiacente de produse volante ușor de distribuit și foarte practice cum ar fi fise informative tematice de tineret, flyere etc., totul fiind făcut în scopul de a multiplica in mod direct si indirect informațiile utile si practice ale proiectului in rândul a cât mai mulți tineri beneficiari finali.


Strategia actuală va fi urmărită pe întreaga desfășurare a proiectului de tineret C.R.I.C.T.:


- multiplicarea in mod direct a informațiilor utile si practice prin tipărirea si distribuirea publicației de tineret - Broșura CRICT informativa de tineret, prin postarea online și distribuirea acestuia in format electronic pe platforme variate online: pdf ca atare pe pagina proiectului, format doc pe Google sau Scribd, format flash in rețeaua Calameo,


multiplicarea in mod indirect a informațiilor utile si practice tematice de tineret in rândul câtor mai mulți tineri beneficiari finali prin intermediul ONG-urilor de tineret si instituțiilor responsabile in lucrul cu tinerii aceștia având de altfel rolul de multiplicatori ai informațiilor utile si practice tematice de tineret prin intermediul realizării unor viitoare proiecte de tineret din surse de finanțare identificate cu ajutorul Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor multiplicarea informațiilor tematice de tineret in acest caz va fi cel mai eficient mod de lucru.


De reținut !


- Publicația de tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor face parte din proiectul de tineret “C.R.I.C.T.” și cuprinde tot ce gândești dacă vrei să te implici și să nu te mai simți mereu abandonat de societate: cursuri gratuite, loc de muncă, granturi, finanțări, servicii de informare și consiliere, implicare în viața asociativă, voluntariat în altă țară, iar cu plată, soft educativ pentru elevi si profesori, cursuri pentru obținerea permisului european de conducere a calculatorului ECDL și multe altele la care nici nu te-ai gândit!


PLATFORMA WEB CRICT / Blog / „Social Media” Pagina Web + Grup discuții oficial tematic de voluntariat si S.E.V


Lista completa cu toate INSTRUMENTELE DE PROMOVARE – INFORMARE - DISTRIBUIRE Internet & “Social Media” DIRECTE din cadrul proiectului de tineret si a Publicației de tineret Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor este descrisa mai jos:


- Blogul oficial din cadrul proiectului de tineret si a Publicației de tineret Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor , este accesibil la următorul link:


Situl profesional www.scribd.com/ bibliotecă de documente digitale Scribd

o www.scribd.com/doc/ https://www.scribd.com/document/324410703/Publicația-de-tineret-Broșura-Crict-Mts-Ardd-2016-44#from_embed

Situl profesional www.calameo.com – de Publicare a documentelor Calaméo


Publicația de tineret Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor promovata in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook:


- Grupul de discuții oficial tematic de tineret realizat in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook al proiectului de tineret si a Publicației de tineret Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor este accesibil la următorul link: https://www.facebook.com/groups/1729153367351702/


Pagina Web oficiala tematica de tineret realizate in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook a proiectului de tineret si a Publicației de tineret Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor este accesibila la următorul link: https://www.facebook.com/Centrul-de-Resurse-pentru-Informare-si-Consiliere-a-Tinerilor-341793796152789/?skip_nax_wizard=true

Comunicat „Sămănătorul”: se extinde linia sa programatică și cu tineretul

Preambul.
Extinderea profilului revisteiSămănătorul de la”trimestrial istoric și de patrimoniu cultural” - de regulă vizând cu prioritate zona locală Tismana – și în privința tineretului este un demers absolut necesar. AST - Asociația Semănătorul Tismana,comitetul său director și redacția revisteiSămănătorulau hotărât să-și extindă activitatea și în două proiecte pentru tineret înaintate MTS - Ministerul Tineretului și Sportului. Unul vizând implicarea tineretului în viața comunității prin activități și acțiuni tematice pentru influențarea politicilor publice locale și altul, realizarea revistei cultural-informative de interes public local și județean “Observator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Țicleni”. Revistă finanțată prin Proiectul de tineret Dezvoltare Culturala Zonala de Tineret Tismana – Țicleni .
Dialog tineresc
Ideea nu este nouă. În discuția pe care a avut-o asociația noastră (marți, 22 martie a.c.) cu cadrele didactice ce predau la gimnaziul din cadrul Liceului Tehnologic Tismana, s-a constatat că puțini elevi știau faptul că poetul George Coșbuc a avut la Tismana o mare contribuție la dezvoltarea patrimoniului local și la emanciparea localității noastre. A existat totuși o inițiativă de tipărire a revistei liceului,Recreația mare, dar inexistența unor fonduri a făcut ca ea să nu mai fie tipărită de vreo trei ani. Întâlnirea noastră a resuscitat totuși interesul tuturor cadrelor didactice și elevilor. Care au căutat cauzele lipsei de interes pentru viața și literatura clasicilor și au găsit-o în mass-media care prezintă în 90% din știrile sale așa zisele „brekingniuzuri” de evenimente politice, rutiere, meteo, distractive sau din spectrul dosarelor penale, ș.a. Această orientare lipsită de valoare culturală a televiziunilor, ba chiar frivolă, s-a făcut în detrimentul emisiunilor culturale și pentru tineret, care au fost abandonate. Dacă mai adăugăm și rețelele de socializare Internet, jocurile virtuale (și nu „virale”!) iată o descriere a abuliei care cuprinde tineretul și nu numai.
Pornind de la aceste concluzii simple s-a ajuns spre cele două proiecte înaintate MTS - Ministerul Tineretului și Sportului. Am găsit alte asociații partenere, avem tineri cu atestate pentru managementul proiectelor, tineri care le pot duce până la capăt. Așa a apărut și proiectul Dezvoltare Culturală Zonală de Tineret Tismana – Ţicleni, coordonator de proiect fiind propus din partea AST, ing. Antonio Tomoniu, expert managerul asociației Semănătorul Tismana și membru în consiliul director.
Tineri lucrând la identificarea unor ținte culurale

Obiectivul general al proiectului
- Proiectul Dezvoltare Culturală Zonală de Tineret Tismana – Ţicleni îşi propune stimularea „consumului cultural” în rândul tinerei generaţii prin implicarea activă a acestora pentru a promova valorile culturale din cele două comunități ţintă din proiect la nivel local, judeţean, regional si chiar naţional.
Suportul mediatic al acestei acţiuni benefice va fi realizat de revistaObservator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Ţicleni. Dar tineretul nu se va preocupa doar de diseminarea informaţiilor tematice de tineret și cultural-editoriale numai prin tipărirea revistei. Implicarea se prevede a exista în întreg demersul cultural-editorial cu implicaţii sociale. Vor avea importanță organizările de dezbateri şi întruniri, se va folosi și presa profesionistă, propunându-i-se acesteia articole cu aspecte esențiale din viața tinerilor, care să înlocuiască relatările futile privind tinerii care conduc fără carnet auto, fac scandal în discoteci, participă la furturi și la violuri în grup. Nu acestea sunt aspectele fierbinţi de azi ale tineretului. În cadrul proiectului tinerii vor participa activ la întregul proces editorial dar mai ales la recoltarea, alegerea informaţiilor și a temelor. Identificarea instituțiilor culturale despre care trebuie să afle cât mai mulți tineri, dezvăluirea agendelor lor, listarea principalelor reviste de cultură locale și județene, toate acestea trebuie să fie inserate neapărat în cuprinsul revistei. Iar revista trebuie să fie integrată într-un întreg ansamblu, cu pagini web, grupuri de discuții, alte forme atractive pentru tineret.
Coperta a IV-a

Oportunități culturale și exemplele de bună practică.
În cadrul proiectului trebuie accentuate oportunitățile locale privind evenimentele și exemplele de bună practică legate de cutumele locale și de patrimoniul istoric și cultural al celor două localități vizate. De pildă oportunitatea ca la Tismana să fie pusă în valoare organizarea vechiului festival privind cântecul, dansul și portul popular dar și premizele de la care a pornit acest festival: o seculară sărbătoare a păstorilor, un bâlci și un târg, ambele medievale, consemnate de către călătorii străini în Țările Române.
La Țicleni, oportunitatea de a avea o bună bază materială pentru folosirea unor forme de învățământ adaptate specificului minier dar nu numai de îndată ce găsim acolo o pleiadă de diplome și medalii câștigate de tineri în diverse domenii culturale și sportive care mai de care mai valoroase.
Noutăți de la Tismana și Țicleni
Și acolo artizanatul și cursurile Școlii de Artă Populară din Tg-Jiu, sunt oportunități de dezvoltare locală și implicare a tineretului în viața comunitară. Un rol mai revine revistei de a identifica reperele principale ale vieții culturale locale pentru a completa Agenda Culturala 2016-2017 a Consiliului județean Gorj prin Centrul județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, care, în mod cât se poate de normal, dă doar calendarul general al manifestărilor culturale și informațiile esențiale vizavi de evenimentele culturale din județ. Se necesită deci, articole privind alte evenimente neincluse în agendele culturale oficiale Stă în sarcina participanților la proiect de a aduce detalii privind evenimentele culturale din cele două comunități țintă. Pornind de la inventarierea și descrierea în amănunt a evenimentelor locale, se deschide calea spre un canal de informare și comunicare dintre tineri și autoritățile publice locale în domeniul cultural-editorial.

Un rezultat așteptat.
Emulația din jurul apariției revisteiObservator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Ţicleni nu s-a lăsat așteptată. Un exemplu. Tânăra profesoară de limba română de la Liceul Tehnologic Tismana, Maria Sperlea, propune AsociațieiSemănătorul Tismana,ca la terminarea acestui proiect, spre mijlocul lunii noiembrie, să dezbatem cu cadrele didactice ce predau la liceu activitatea lui George Coșbuc de la Tismana, poetul și traducătorul Divinei Comedii a lui Dante fiind cel care a fost sufletul mișcării literare înființată la Vila Sfetea de pe Valea Tismanei, acum un secol. Din păcate, poetul împreună cu alți mari clasici ai literaturii române au cam fost scoși din manualele școlare, rămânând ca predarea activității și operei lor să se facă… opțional.
Am fost întrutotul de acord. Pentru că cei tineri vor uita cât de curând nu numai opera clasicilor dar și numele lor. Mai ales că în Oltenia nu sunt uzitate numele ardelenești. Iată o întâmplare reală care, în discotecile noastre spre exemplu, n-ar putea avea loc. Un tânăr se prezintă altuia la o discotecă din Salva, Bistrița Năsăud: „-George Coșbuc”. Celălalt se prezintă și el: „- Liviu Rebreanu”. Evident că la Bistrița Năsăud nimeni nu râde, e plină zona de nume Coșbuc, Rebreanu, Goga sau Slavici. Dar ne întrebăm: oare câți tineri ar râde într-o discotecă muntenească dacă dialogul ar avea loc în localitățile din această zonă? Prea puțini tineri, acum ! Și poate niciunul în viitorul apropiat… Pentru nu vor ști nici cine a fost Coșbuc și nici Rebreanu!
Echipe de fotbal Țicleni și Tismana, pagina cu „ finanțări reviste”

Pagina specială privind finanțarea revistelor culturale
Dată fiind lipsa fondurilor pentru apariția de reviste literare școlare, revistaObservator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Ţicleni, prezintă la pagina 31 EXEMPLU de DOCUMENTE care trebuie întocmite pentru aplicarea Legii nr. 186/2003 printr-un „Contract cadru privind acordarea de sprijine financiare pentru cultura scrisă”. Exemplul este util pentru orice unitate școlară din țară iar primăriile sunt obligate conform legii să aloce fonduri și să întocmească procedura standard așa cum există, ca exemplu, în această pagină 31, PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND ACORDAREA UNOR SPRIJINE FINANCIARE DE CĂTRE CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI TISMANA PENTRU CULTURA SCRISĂ. Este o mapă conținând douăsprezece formulare pe care trebuie să le întocmească școlile sau asociațiile de oriunde din țară.
Ori la nivelul școlilor și liceelor, la nivelul executivului din primării și al Consiliului Local, chiar din localitățile mari din județ, această procedură nu este cunoscută. Consiliul Local aprobă finanțarea dar comisia de specialitate și executivul înțeleg prin finanțare cumpărarea unui număr de reviste de la asociații, școli și licee. Ori revistele acelea trebuie finanțate pentru că după apariția lor se vor face prezentări de conținut, mese rotonde pentru dezvoltarea unor tematici din reviste, concursuri, sondaje și multe altele. Legiuitorul n-a vrut să faciliteze tipărirea de reviste și de cărți pentru a le vinde cei care cer finanțare ci pentru a le folosi gratuit tinerilor pentru reînvierea scrisului și cititului de literatură și în consecință la dezbaterile și mesele rotunde legate de conținutul revistelor. Revista dă la pag. 31, adresele web și codurile QR pentru smartfone sau mobil de unde se pot descărca cele 12 exemple de formulare necesare la finanțarea unei reviste sau a unei cărți.
Reviste gorjene

Un articol mărunt din revistă cât o întreagă istorie.
RevistaSămănătorul a observat în statisticile de pe blogul său, bază a conținutului revistei tipărite, o ridicare spectaculoasă a numărului de accesări, mai ales a celor din domeniul cultural, patrimonial și istoric. Pe baza acestei statistici am inclus în revistaObservator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Ţicleni, un minusculul articol „Torna, torna, fratre” care, se știe, a fost prima dovadă istorică a unui limbaj vechi, precursor al limbii române. Articolul are doar vreo zece rânduri dar el invită la căutarea întâmplării propriu zise și deci la descoperirea faptului că unii istorici recenți, de pildă Lucian Boia, ne fac o istorie după ureche, nu după documente.
„Istoricul Vlad Georgescu a inventariat cele 3.000 de nume descoperite în inscripţiile care corespundeau perioadei respective din Dacia romană şi a stabilit că 74% dintre acestea erau latine, 14% greceşti şi doar 12 la sută „barbare“ (ilirice, celtice, semitice etc). E greu de stabilit procentul de romani get-beget din Dacia ocupată, dar ideea (subliminală) a lui Boia, că alte provincii ar fi fost colonizate numai cu nativi italici, e absurdă. Nici o populaţie de zece ori mai mare decât cea din Roma la vremea respectivă n-ar fi ajuns pentru a coloniza toate teritoriile cucerite, mai ales că Imperiul Roman se estima că ajunsese, la 11 ani după cucerirea Daciei, la peste 88 de milioane de locuitori. În fapt, la ora la care Dacia a fost cucerită, romanii realizaseră deja prima globalizare din istorie, însuşi împăratul Traian fiind de origine spaniolă”.Din articolul:
Pag. cu articolul „Torna, torna, fratre”

PLATFORMA WEB/Blog/„Social Media”. Pagina Web + Grup discuții oficial tematic de tineret
Iată mai jos lista completa cu toate INSTRUMENTELE DE PROMOVARE – INFORMARE - DISTRIBUIRE Internet & “Social Media” DIRECTE din cadrul proiectului de tineret Dezvoltare Culturala Zonala de Tineret Tismana – Ţicleni si a Revistei “Observator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Țicleni”:
- Blogul oficial din cadrul proiectului de tineret, este accesibil la următorul link: -http://observatorculturalzonal.blogspot.ro/
- Situl profesional www.scribd.com/ – bibliotecă de documente digitale Scribd:
- Situl profesional www.calameo.com
Revista cultural-literara “Observator Cultural Zonal de Tineret Tismana – Țicleni promovata in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook:
- Grupul de discuții oficial tematic cultural si de tineret realizat in cadrul „Social Media” prin intermediul rețelei sociale Facebook al proiectului de tineret Dezvoltare Culturala Zonala de Tineret Tismana – Ţicleni este accesibil la următorul link:https://www.facebook.com/groups/278602139180729/
Pagina „Asociații gorjene”

Mulțumim tuturor participanților la acest proiect AST aflat sub siglele Guvernului României, MTS - Ministerul Tineretului și Sportului, aplicat orașelor Tismana și Țicleni. Pornim îndemn tinerilor și altor persoane implicate să arătăm că vremurile bune ale cititului tipăriturilor, stând lejer în pat sau fotoliu, sunt mai de preferat și mai sănătoase decât stând cocoșat în fața calculatorului și obosindu-ți ochii de tânăr. Dar mai ales, e vremea reconsiderării istoriei noastre și recuperării clasicilor români ce dispar din manualele școlare la comanda unor directive ale unor miniștri puși pe criteriu politic, cărora nu le-a plăcut la școală cititul.

A consemnat Nicolae N. Tomoniu, președinte AST
Tismana, 7 octombrie 2016

PLATFORME WEB MTS all 2016 ADT.